Încălcările și sancțiunile legate de muncă și asigurările sociale sunt reglementate prin Decretul legislativ regal nr. 5/2000 din 4 august, prin care se aprobă textul consolidat al Legii privind încălcările și sancțiunile din ordinea socială (denumită în continuare LISOS).
Acestea sunt încălcările care pot fi săvârșite de întreprinderile care detașează lucrători în Spania în raport cu aspectele care alcătuiesc nucleul dur al legislației în domeniul muncii, și anume cele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 96/71/CE și, în plus, cele prevăzute la articolul 3 din Legea 45/1999, ca norme cu caracter obligatoriu ale legislației spaniole aplicabile acestor întreprinderi.
Nerespectarea obligațiilor în materie de remunerare poate duce la încălcările descrise în continuare și la sancțiunile menționate la punctul 3.1.
Articolul 8 alineatul (1) din LISOS prevede că neplata salariilor și întârzierile repetate în plata salariilor reprezintă încălcări foarte grave.
Articolul 7 alineatul (10) din LISOS prevede ca încălcare gravă stabilirea unor condiții de muncă, inclusiv condiții salariale, inferioare celor prevăzute de lege sau de convenția colectivă, atât în ceea ce privește remunerația, cât și în ceea ce privește cuantumul retribuțiilor și perioada sau modalitatea de plată, cu excepția cazului în care ar fi necesar ca aceasta să fie calificată drept foarte gravă, în conformitate cu articolul 8 din LISOS.
Articolul 7 alineatul (3) din LISOS prevede ca încălcare gravă nemenționarea pe fișa de salariu a sumelor plătite în mod efectiv lucrătorului, prin salariu înțelegându-se toate avantajele economice de care beneficiază lucrătorii, în numerar sau în natură, pentru prestarea activității profesionale salariate, fie că sunt plătite pentru munca efectivă, indiferent de modalitatea stabilită pentru remunerare, fie pentru perioadele de repaus care trebuie luate în considerare ca timp de lucru.
Nerespectarea obligației de a pune la dispoziția Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială fișele de salariu ale lucrătorilor detașați în timpul vizitei efectuate la locul muncă constituie un caz de nerespectare a dispozițiilor articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Legea nr. 45/1999, care constituie o încălcare gravă a prevederilor articolului10 alineatul (2) litera (b) din LISOS.
Nerespectarea obligației de a înmâna fișa de salariu lucrătorilor detașați constituie o încălcare minoră în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din LISOS.
Nerespectarea zilei de muncă, a concediului și a timpului de lucru poate conduce la încălcarea gravă prevăzută la articolul 7 alineatul (5) din LISOS, care este descrisă mai jos, precum și la aplicarea sancțiunilor menționate la punctul 3.1.
Această încălcare gravă este stabilită atunci când se constată că întreprinderile au încălcat normele și limitele stabilite prin lege sau prin convențiile colective privind timpul de lucru, munca de noapte, orele suplimentare, orele complementare, perioadele de repaus, zilele libere, concediul, condica de prezență și, în general, timpul de lucru.
Nerespectarea normelor în materie de securitate și sănătate în muncă sau de prevenirea riscurilor profesionale poate conduce la încălcările descrise mai jos și la aplicarea sancțiunilor menționate la punctul 3.2.
Sunt considerate încălcări grave în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 12 alineatul (6) din LISOS cazurile în care întreprinderea:
Neefectuarea controalelor și a analizelor medicale, precum și netransmiterea rezultatului către persoanele în cauză sunt considerate o încălcare gravă în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din LISOS.
În cazul în care întreprinderea nu respectă obligația de confidențialitate în utilizarea datelor referitoare la supravegherea sănătății lucrătorilor, se consideră că aceasta săvârșește o încălcare foarte gravă în conformitate cu articolul13 alineatul (5) din LISOS.
În cazul întreprinderilor care detașează lucrători în Spania, încălcările sunt descrise la punctul 2.2, iar sancțiunile sunt descrise la punctul 3.1.
Articolul 12 alineatul (7) din LISOS prevede că repartizarea lucrătorilor pe posturi care implică condiții de muncă incompatibile cu caracteristicile lor personale sau a celor care se află în mod provizoriu într-o stare sau într-o situație care, în mod evident, nu este adecvată pentru solicitările psihice și fizice pe care le implică postul respectiv, precum și atribuirea unor sarcini fără a lua în considerare competența profesională a acestora în materie de securitate și sănătate în muncă constituie o încălcare gravă, cu excepția cazului în care aceste circumstanțe ar da naștere unei situații de risc grav și iminent pentru lucrători, care ar reprezenta o încălcare gravă, cu excepția cazului în care aceste circumstanțe ar da naștere unei situații de risc grav și iminent pentru lucrători, care ar reprezenta o încălcare foarte gravă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din LISOS.
Nerespectarea obligațiilor legate de asigurarea formării lucrătorilor și de a le furniza informații suficiente și adecvate cu privire la riscurile asociate locului de muncă care le-ar putea afecta sănătatea și siguranța și cu privire la măsurile preventive aplicabile este considerată o încălcare gravă în temeiul articolului 12 alineatul (8) din LISOS, cu excepția cazului în care aceste circumstanțe ar da naștere unei situații de risc grav și iminent pentru lucrători, care ar reprezenta o încălcare foarte gravă, în conformitate cu prevederile articolului 13 alineatul (10) din LISOS.
Depășirea limitelor de expunere la agenți nocivi în posturile care, în conformitate cu reglementările privind prevenirea riscurilor profesionale, creează un risc de prejudiciere gravă a securității și a sănătății lucrătorilor, fără a se adopta măsurile preventive adecvate, este considerată o încălcare gravă în temeiul articolului 12 alineatul (9) din LISOS, cu excepția cazului în care această situație ar genera un risc grav și iminent, aceasta fiind o încălcare foarte gravă în conformitate cu prevederile articolului 13 alineatul (6) din LISOS.
Constituie, de asemenea, încălcări grave în acest domeniu:
Neadoptarea de măsuri pentru a face față situațiilor de urgență legate acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor este considerată o încălcare gravă în temeiul articolului 12 alineatul (10) din LISOS.
Atunci când aceste condiții creează un risc minor pentru sănătatea și integritatea fizică a persoanelor în cauză, ele constituie o încălcare minoră,în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din LISOS, iar atunci când creează un risc grav, constituie o încălcare gravă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (16) litera (b) din LISOS.
Neadoptarea măsurilor colective de protecție, cum ar fi balustradele sau plintele, ori a măsurilor de protecție personală, cum ar fi utilizarea măștilor sau a centurilor de siguranță, este considerada infracción grave în conformitate cu articolul 12 alineatul (16) litera (f) din LISOS.
Lipsa serviciilor sau a măsurilor de igienă personală și neasigurarea curățeniei la unitatea sau la locul de muncă în mod obișnuit sau când implică riscuri pentru integritatea fizică și pentru sănătatea lucrătorilor, sunt considerate iîncălcări grave în conformitate cu articolul 12 alineatul (16) litera (h) și cu articolul 12 alineatul (17) din LISOS.
Nerespectarea normelor specifice în materie de protecție a securității și sănătății lucrătoarelor în timpul sarcinii și al alăptării, precum și nerespectarea normelor specifice în materie de protecție a securității și sănătății minorilor constituie o o încălcare foarte gravă în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) și cu articolul 13 alineatul (2) din LISOS.
Următoarele încălcări în acest sens constituie încălcări foarte grave:
>
Neadoptarea de către angajatori și de către lucrătorii independenți care desfășoară activități în cadrul aceleași unități sau de către angajatorii menționați la articolul 24 alineatul (4) din Legea 31/1995 din 8 noiembrie, privind prevenirea riscurilor profesionale (denumită în continuare „Legea privind prevenirea riscurilor profesionale”), a măsurilor de cooperare și coordonare necesare pentru protecția și prevenirea riscurilor profesionale constituie o încălcare gravă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (13) din LISOS.
Absența resurselor preventive în cazul în care acest lucru este necesar sau nerespectarea obligațiilor care decurg din acestea constituie o încălcare gravă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (15) litera (b) din LISOS.
Legea 2/2021 din 29 martie privind măsurile urgente de prevenire, de izolare și de coordonare pentru a face față crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19 prevede la articolul 31 alineatul (4) că funcționarii Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială care sunt membri ai corpului superior de inspectori de muncă și securitate socială și ai corpului de subinspectori de muncă din cadrul diviziei pentru securitate și sănătate în muncă sunt autorizați să supravegheze, să solicite și, după caz, să emită rapoarte de constatare a nerespectării de către angajator a măsurilor de sănătate publică prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), și, în cazul în care acestea afectează lucrătorii, a celor prevăzute la litera (d).
În conformitate cu acest articol, titularii activității economice sau, după caz, directorii unităților și ai entităților trebuie:
Această autorizare se extinde la funcționarii autorizați de comunitățile autonome să efectueze controale tehnice, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Legea 31/1995 din 8 noiembrie privind prevenirea riscurilor profesionale, în conformitate cu competențele care le sunt conferite.
Articolul 31 alineatul (5) din legea menționată prevede că nerespectarea de către angajator a obligațiilor prevăzute la alineatul anterior constituie o încălcare gravă, care se sancționează în conformitate cu dispozițiile prevăzute de textul consolidat al LISOS de către organele și în conformitate cu procedurile stabilite pentru încălcările grave legate de prevenirea riscurilor profesionale.
În cazul încălcărilor săvârșite de autoritățile publice, se aplică procedura specială prevăzută de Decretul regal 707/2002 din 19 iulie, prin care se aprobă Regulamentul privind procedura administrativă specială privind acțiunea Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială și se prevede impunerea unor măsuri de remediere în caz de neconformitate în ceea ce privește prevenirea riscurilor profesionale în cadrul administrației generale a statului, sau procedura specială prevăzută de legislația aplicabilă a comunității autonome.
Nerespectarea prevederilor privind detașarea lucrătorilor poate conduce la încălcările descrise mai jos și la sancțiunile menționate la punctul 3.1.
a) a) Încălcări legate de detașarea ilegală a lucrătorilor
În conformitate cu articolul 43 din Statutul lucrătorilor, lucrătorii pot fi puși în mod temporar la dispoziția altei întreprinderi numai prin intermediul unor agenți de muncă temporară autorizați în mod corespunzător, în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea acestei obligații constituie o încălcare foarte gravă în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din LISOS.
b) b) Încălcări săvârșite de agenții de muncă temporară stabiliți în alte state membre ale UE sau ale SEE, precum și de întreprinderile utilizatoare
Aceste încălcări sunt reglementate la articolele 19a, 19b și 19c din LISOS.
Nerespectarea obligației de a furniza agentului de muncă temporară informațiile referitoare la remunerația totală prevăzută în convenția colectivă aplicabilă postului în cauză în scopul includerii sale în contractul de punere la dispoziție, constituie o încălcare minoră.
nerespectarea obligației de a încheia în scris contractul de punere la dispoziție;
încheierea de contracte de punere la dispoziție în alte cazuri decât cele prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Legea 14/1994 din 1 iunie sau pentru acoperirea unor posturi pentru care nu a fost efectuată în prealabil evaluarea obligatorie a riscurilor;
acțiunile sau inacțiunile care îi împiedică pe lucrătorii care le-au fost puși la dispoziție să își exercite drepturile prevăzute la articolul 17 din Legea 14/1994 din 1 iunie;
nerespectarea obligației de a informa lucrătorul prin agent de muncă temporară în conformitate cu prevederile articolului 16 alineatul (1) din Legea nr. 14/1994 din 1 iunie;
nerespectarea obligației de a încheia contracte de punere la dispoziție pentru ocuparea unor posturi sau funcții care au fost desființate pe parcursul celor 12 luni anterioare, prin concedieri nelegale, concedieri colective sau din motive obiective, ori pentru ocuparea unor posturi care au fost ocupate mai mult de 13 luni și jumătate pe parcursul celor 18 luni anterioare, în mod continuu sau discontinuu, de către lucrători puși la dispoziție de agenți de muncă temporară, în ambele cazuri fiind vorba despre câte o încălcare săvârșită pentru fiecare lucrător în cauză;
permisiunea acordată lucrătorilor detașați de a începe să presteze servicii, fără a dispune de documentele justificative care să ateste că aceștia au primit informațiile privind riscurile și măsurile preventive, că dispun de formarea specifică necesară și că starea lor de sănătate este compatibilă cu atribuțiile care urmează a fi îndeplinite la locul de muncă respectiv;
nerespectarea de către întreprinderea utilizatoare a obligației de a informa agentul de muncă temporară cu suficient timp înainte de începerea detașării temporare a unui lucrător detașat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European, în condițiile prevăzute de lege.
acțiunile întreprinderii care aduc atingere dreptului la grevă, care constau în înlocuirea lucrătorilor aflați în grevă cu alți lucrători care i-au fost puși la dispoziție de un agent de muncă temporară;
încheierea contracte de punere la dispoziție pentru desfășurarea acelor activități și lucrări care sunt stabilite prin lege, având în vedere pericolul deosebit pe care îl reprezintă pentru securitate sau sănătate, în aceste circumstanțe săvârșindu-se câte o încălcare pentru fiecare contract;
încheierea contracte de punere la dispoziție cu agenți de muncă temporară care nu sunt constituiți în mod legal ca atare, în conformitate cu legislația statului în care sunt stabiliți, sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația menționată pentru punerea temporară a lucrătorilor pe care i-a angajat la dispoziția întreprinderilor utilizatoare.
În cazul în care legea sau convenția colectivă prevede obligația de a asigura cazarea lucrătorilor, LISOS reglementează încălcările pentru cazurile de nerespectare a acestei obligații reglementate la articolele 11 și 12. Sancțiunile sunt cele descrise la punctul 3.2.
a) a) Încălcări legate de cazarea lucrătorilor fără consecințe grave pentru integritatea fizică sau pentru sănătatea acestora
Încălcarea articolului 11 alineatul (4) se referă la cazurile de nerespectare a legislației privind prevenirea riscurilor profesionale și este calificată drept minoră în cazul în care acestea nu au consecințe grave asupra integrității fizice sau a sănătății lucrătorilor.
b) Încălcări legate de cazarea lucrătorilor cu consecințe grave pentru integritatea fizică sau pentru sănătatea acestora
În cazurile în care nerespectarea legislației privind prevenirea riscurilor profesionale legate de cazare generează un risc grav pentru integritatea fizică sau pentru sănătatea lucrătorilor afectați, aceasta este calificată drept încălcare gravă în conformitate cu articolul 12 alineatul (16). Printre aceste cazuri se numără cele legate de nerespectarea următoarelor aspecte:
c) Cazare și COVID-19
Articolul 31 alineatul (4) din Legea nr. 2/2021 autorizează funcționarii Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială care sunt membri ai corpului superior de inspectori de muncă și securitate socială și ai corpului de subinspectori de muncă din cadrul diviziei pentru securitate și sănătate în muncă sunt autorizați să supravegheze și să solicite și, după caz, să emită rapoarte de constatare a nerespectării de către angajator a măsurilor de sănătate publică prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din această lege.
Măsurile respective vizează prevenirea, izolarea și coordonarea necesare pentru a face față crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, în cazul în care acestea afectează lucrătorii. Încălcarea acestor măsuri se sancționează în conformitate cu Legea privind încălcările și sancțiunile legate de muncă și asigurările sociale.
Articolul 8 alineatul (12) din LISOS prevede că “„deciziile unilaterale ale întreprinderii care conduc la discriminări directe sau indirecte bazate pe motive de vârstă sau handicap sau la discriminări în ceea ce privește remunerarea, timpul de lucru, formarea, promovarea și alte condiții de muncă, pe motive de sex, origine, inclusiv rasială sau etnică, stare civilă, statul social, religie sau convingeri, idei politice, orientare sexuală, aderare sau neaderare la sindicate și la acordurile încheiate de acestea, relații de rudenie cu alți lucrători ai întreprinderii sau limbă în statul spaniol, precum și deciziile angajatorului care implică un tratament nefavorabil al lucrătorilor ca răspuns la o reclamație formulată în cadrul întreprinderii ori la o acțiune administrativă sau judiciară introdusă în scopul asigurării respectării principiului egalității de tratament și nediscriminare”. constituie o încălcare foarte gravă.
În cazul în care comportamentul nu ar putea fi calificat drept încălcare foarte gravă, acesta ar putea constitui o încălcare gravă a articolului 7 alineatul (10) din LISOS.
Sancțiunile sunt cele descrise la punctul 3.1.
Nerespectarea legislației muncii privind munca copiilor constituie o încălcare foarte gravă în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din LISOS.
Sancțiunile sunt cele descrise la punctul 3.1.
Articolul 8 alineatul (11) din LISOS prevede în mod expres că acțiunile angajatorului care încalcă dreptul la viață privată și care aduc atingere demnității lucrătorilor constituie o încălcare foarte gravă.
În cazul în care comportamentul nu ar putea fi calificat drept încălcare foarte gravă, acesta ar putea constitui o încălcare gravă a articolului 7alineatul (10) din LISOS.
Sancțiunile sunt cele descrise la punctul 3.1.
Aceste încălcări sunt reglementate la articolele 7 și 8 din LISOS. Sancțiunile sunt cele descrise la punctul 3.1.
a) a) Încălcări legate de nerespectarea drepturilor reprezentanților organizațiilor sindicale
b) Încălcări legate de acțiunile care împiedică exercitarea libertății de întrunire
Articolul 8 alineatul (5) din LISOS prevede că acțiunea sau inacțiunea prin care lucrătorii, reprezentanții acestora și membrii de sindicat sunt împiedicați să își exercite libertatea de întrunire, constituie o încălcare foarte gravă.
c) Infracțiuni legate de comportamente contrare exercitării dreptului la grevă
Acțiunile angajatorului care aduc atingere dreptului lucrătorilor la grevă, care constau în înlocuirea lucrătorilor aflați în grevă cu lucrători care nu au legătură cu unitatea în momentul exercitării acestor drepturi, constituie o încălcare foarte gravă, care este prevăzută la articolul 8 alineatul (10) din LISOS.
În ceea ce privește obligațiile de prezentarea a documentelor și de cooperare cu Inspectoratul de Muncă și Securitate Socială, încălcările și sancțiunile aplicabile în diferitele cazuri sunt cele descrise în continuare.
Întreprinderile care detașează lucrători în cadrul prestării de servicii transnaționale au obligația de a notifica în prealabil autoritățile competente din domeniul muncii cu privire la detașarea acestor lucrători, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (2) din Legea 45/1999, cu excepția prevăzută la articolul 5 (alineatul 3), aplicabilă în cazurile în care detașarea nu depășește opt zile, cu condiția să nu fie vorba despre un agent de muncă temporară.
Legislația în vigoare privind raportarea accidentelor aplicabilă întreprinderilor care detașează lucrători în Spania este cea prevăzută în Ordinul din 16 decembrie 1987..
În conformitate cu articolul 6 din acest ordin, întreprinderile care detașează lucrători în Spania au următoarea obligație:
În cazul în care în cadrul unității în care lucrătorul își desfășoară activitatea sau în decursul deplasării sale către locul de muncă survin accidente care conduc la decesul acestuia, care sunt considerate grave sau foarte grave sau în cazul în care accidentul produs în cadrul unității afectează mai mult de patru lucrători, indiferent dacă sunt toți angajați de întreprindere, angajatorul are obligația de a transmite o notificare a acestui fapt, în termen de cel mult 24 de ore, prin telegramă sau prin alte mijloace similare de comunicare, autorității din domeniul muncii din provincia în care a avut loc accidentul sau primul port în care acostează nava ori primul aeroport în care aterizează avionul, dacă unitatea în care s-a produs accidentul a fost o navă sau, respectiv, un avion. Notificarea trebuie să includă numele, adresa și numărul de telefon al întreprinderii, numele persoanei accidentate, adresa completă a locului în care s-a produs accidentul, precum și o scurtă descriere a accidentului.
En la comunicación deberá constar la razón social, domicilio y teléfono de la Empresa, nombre del accidentado, dirección completa del lugar donde ocurrió el accidente, así como una breve descripción del mismo.
LINK către autoritățile din domeniul muncii din comunitățile autonome
Articolul 10 alineatul (2) din LISOS prevede că neraportarea accidentelor de muncă clasificate drept grave, foarte grave sau mortale constituie o încălcare gravă. În cazul în care accidentul ar fi calificat drept minor, neraportarea acestuia în timp util și în forma corespunzătoare, ar constitui o încălcare minoră în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din LISOS.
Întreprinderile care detașează lucrători trebuie să păstreze la dispoziție documentele referitoare la detașare la locul de muncă sau în format digital pentru consultare imediată și să transmită aceste documente, dacă este necesar, autorităților competente în domeniul muncii și, în special, Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială.
Astfel, articolul 10.2 din LISOS consideră drept încălcare gravă omisiunea de a prezenta documentele solicitate de inspecția muncii și securității sociale sau de a prezenta unul dintre documentele netraduse.
Astfel cum prevede articolul 50 din LISOS, acțiunile sau inacțiunile care perturbă, întârzie sau împiedică îndeplinirea sarcinilor încredințate Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială constituie o obstrucționare a activității de inspecție, care este clasificată drept gravă, făcând excepție încălcările descrise în continuare.
Obstrucționarea activității de inspecție este sancționată în temeiul alineatului (3) de către autoritatea competentă în fiecare caz, în conformitate cu fapta care duce la obstrucționare sau din care decurge aceasta.
Sancțiunile în domeniul raporturilor de muncă sunt reglementate la articolul 40 alineatul (1) din LISOS după cum urmează:
|
NIVEL MINIM |
NIVEL MEDIU |
NIVEL MAXIM |
|
|
ÎNCĂLCĂRI MINORE |
De 60 a 125 € |
De 126 a 310 € |
De 311 a 625 € |
|
ÎNCĂLCĂRI GRAVE |
De 626 a 1.250 € |
De 1.251 a 3.125 € |
De 3.126 a 6.250 € |
|
ÎNCĂLCĂRI FOARTE GRAVE |
De 6.251 a 25.000 € |
De 25.001 a 100.005 € |
De 100.006 a 187.515 € |
Sancțiunile pot fi impuse la nivelul minim, mediu și maxim, ținându-se seama de următoarele criterii privind stabilirea nivelului sancțiunilor prevăzute la articolul 39 alineatul (2) din LISOS:
|
CRITERII PENTRU STABILIREA NIVELULUI SANCȚIUNILOR (Articolul 39 alineatul (2) din LISOS) |
|
Nivelul sancțiunilor se stabilește în funcție de:
|
Sancțiunile aplicabile în materie de prevenire a riscurilor profesionale sunt reglementate la articolul 40 alineatul (2) din LISOS:
|
NIVEL MINIM |
NIVEL MEDIU |
NIVEL MAXIM |
|
|
ÎNCĂLCĂRI MINORE |
De 40 a 405 € |
De 406 a 815 € |
De 816 a 2.045 € |
|
ÎNCĂLCĂRI GRAVE |
De 2.046 a 8.195 € |
De 8.196 a 20.490 € |
De 20.491 a 40.985 € |
|
ÎNCĂLCĂRI FOARTE GRAVE |
De 40.986 a 163.955 € |
De 163.956 a 409.890 -€ |
De 409.891 a 819.780 € |
Criteriile pentru stabilirea nivelului sancțiunilor sunt următoarele:
|
CRITERII PENTRU STABILIREA NIVELULUI SANCȚIUNILOR ÎN DOMENIUL PREVENIRII RISCURILOR PROFESIONALE (ARTICOLUL 39 ALINEATUL (3) DIN LISOS) |
|
a) gradul de periculozitate a activităților desfășurate în întreprindere sau în unitate; b) caracterul permanent sau tranzitoriu al riscurilor inerente acestor activități; c) gravitatea prejudiciului care a fost cauzat sau care este probabil să fi survenit ca urmare a neaplicării sau a aplicării deficitare a măsurilor preventive necesare; d) numărul de lucrători afectați; e) măsurile individuale sau colective de protecție luate de angajator și instrucțiunile date de către acesta în vederea prevenirii riscurilor; f) nerespectarea avertismentelor sau a cerințelor prealabile prevăzute la articolul 43 din Legea 31/1995 din 8 noiembrie privind prevenirea riscurilor profesionale; g) nerespectarea propunerilor formulate de serviciile de prevenire, de delegații specializați în domeniul prevenirii sau de comitetul pentru securitate și sănătate al întreprinderii pentru remedierea deficiențelor juridice existente; h) comportamentul general al angajatorului în ceea ce privește respectarea strictă a normelor privind prevenirea riscurilor profesionale. |
Formularea unei plângeri este publică, orice persoană de orice naționalitate putând depune o plângere la birourile Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială.
Pe site-ul Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială, în secțiunea Cum pot să depun o plângere?, pot fi găsite informații cu privire la diferitele moduri în care orice persoană care are cunoștință de fapte care pot constitui o încălcare în ceea ce privește aspectele care intră în sfera de competență a ITSS (munca, securitatea și sănătatea în muncă, asigurările sociale, ocuparea forței de muncă etc.) poate solicita servicii din partea Inspectoratului de Muncă și Asigurări Sociale.
Site-ul respectiv conține un link către „CĂSUȚA POȘTALĂ A ITSS",unde oricine poate COMUNICA neregulile în domeniul muncii de care are cunoștință, fără ca această comunicare să fie considerată o plângere oficială. În secțiunea “Suntem foarte aproape” pot fi găsite adresele și datele de contact ale diferitelor inspectorate din provincii.
Procedura de aplicare a sancțiunilor administrative este reglementată în:
Această procedură este întotdeauna inițiată ex officio printr-un proces-verbal de constatare a încălcării emis de Inspectoratul de Muncă și Securitate Socială, ca urmare a activității de inspecție anterioare, în temeiul unor măsuri luate din oficiu, din proprie inițiativă, prin intermediul unei plângeri sau la cererea persoanei în cauză.
Persoana sau persoanele responsabile sunt informate cu privire la procesul-verbal de constatare a încălcării în termen de zece zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.
Conținutul procesului-verbal de constatare a încălcării este prevăzut la articolul 14 din DR 928/1998 și la articolul 53 din LISOS. Procesul-verbal trebuie să includă, printre altele:
După transmiterea procesului-verbal, persoana sau persoanele responsabile au la dispoziție 15 zile pentru a prezenta în fața organului de anchetă toate observațiile pe care le consideră relevante pentru a-și apăra drepturile.
În același termen și cu condiția ca sancțiunea să fie de natură pur pecuniară și să nu includă sancțiuni complementare, persoana responsabilă poate să își asume responsabilitatea în fața organului de anchetă sau să își exprime voința de a plăti, în condiții care vor fi precizate ulterior.
Dacă aceasta nu formulează nicio observație și nu își asumă responsabilitatea și/sau voința de a plăti, procedura continuă până la emiterea propunerii de hotărâre
Dacă aceasta formulează observații în timp util împotriva procesului-verbal de constatare a încălcării, organul de anchetă poate solicita inspectorului sau subinspectorului care a întocmit procesul-verbal să întocmească un proces-verbal suplimentar în termen de cincisprezece zile. Procesul-verbal menționat anterior este obligatoriu în cazul în care în cadrul observațiilor se invocă fapte sau circumstanțe diferite de cele consemnate în procesul-verbal sau dacă faptele nu sunt prezentate suficient ori nu există posibilitatea de a se apăra, din orice motiv.
După primirea observațiilor sau după expirarea termenului acordat pentru formularea acestora, organul de anchetă poate declara deschisă perioada de probă.
În cazul în care, din măsurile luate reiese invocarea sau existența altor fapte decât cele menționate în procesul-verbal, organul de anchetă, înainte de a emite propunerea de hotărâre, audiază persoana presupusă a fi responsabilă, în termen de opt zile, cu privire la fapte.
Organul competent emite decizia motivată corespunzătoare în termen de zece zile de la încheierea dosarului, confirmând, modificând sau anulând propunerea formulată în procesul-verbal.
Termenul maxim pentru emiterea hotărârii cu privire la procedurile de sancționare pentru încălcări legate de muncă și asigurările sociale este de șase luni, calculate de la data procesului-verbal până la data notificării hotărârii. Întreruperile din motive imputabile persoanelor implicate sau ca urmare a suspendării procedurii prevăzute în Decretul regal nr. 928/1998 nu sunt luate în considerație pentru stabilirea termenului maxim de emitere a deciziei.
Organele abilitate să aplice sancțiuni sunt enumerate la articolul 48 din LISOS și la articolul 4 din DR 928/1998.
Persoanele implicate sunt informate cu privire la hotărârea respectivă în termen de zece luni de la data la care a fost pronunțată, precum și cu privire la căile de atac pe care le pot introduce, la organul administrativ sau judiciar în fața căruia trebuie să fie introduse și la termenul în care trebuie introduse.
În cazul în care se impun sancțiuni pecuniare, notificarea conține, de asemenea:
În cazul în care se prezintă observații sau elemente de probă împotriva procesului-verbal de constatare a încălcării care sunt de natură să repună în discuție caracterul profesional al raportului de muncă care face obiectul inspecției, organul de anchetă poate propune introducerea din oficiu a unei acțiuni în fața instanțelor pentru litigii de muncă și asigurări sociale, care, dacă este admisă, conduce la suspendarea procedurii, cu notificarea persoanei interesate.
În caz de suspendare, procedura de sancționare continuă după pronunțarea și notificarea unei hotărâri definitive.
În cazul în care deciziile și a actele prealabile hotărăsc, direct sau indirect, cu privire la fondul cauzei, că este imposibilă continuarea procedurii sau imposibilitatea apărării ori existența unui prejudiciu ireparabil adus drepturilor și intereselor legitime, persoanele interesate pot introduce calea de atac a recursului și a contestației în anulare împotriva acestor decizii și acte prealabile.
Deciziile menționate la paragraful anterior care nu conduc la încheierea procedurii administrative, pot face obiectul unui recurs introdus în termen de o lună în fața instanței superioare competente în raport cu materia, a cărei hotărâre va epuiza căile de atac administrative.
Hotărârile adoptate de directorii generali competenți care nu pun capăt procedurii administrative și cele adoptate de secretarul de stat pentru securitate socială și pensii pot fi contestate în fața reprezentantului ministerului competent în raport cu materia. Actele administrative adoptate de reprezentantul ministerului competent și de Consiliul de Miniștri epuizează căile de atac administrative.
Sfera de competență a comunităților autonome le conferă acestora responsabilitatea de a stabili organele competente să soluționeze recursul.
Termenul maxim pentru emiterea și notificarea hotărârii este de trei luni. Hotărârile pronunțate în recurs epuizează căile de atac administrative.
În cazul în care după trei luni de la introducerea recursului nu a fost pronunțată o hotărâre, calea de atac poate fi considerată respinsă și se va dispune o procedură judiciară.
Actele administrative care pun capăt căilor de atac administrative pot face obiectul unei contestații în anulare în fața aceluiași organ care le-a emis sau pot fi contestate direct în fața instanțelor de contencios administrativ.
Nu este posibilă introducerea unei căi de atac în contenciosul administrativ înainte de soluționarea explicită sau de respingerea implicită a căii de atac introduse.
Termenul pentru introducerea recursului în anulare este de o lună, iar termenul maxim pentru emiterea și notificarea hotărârii este de o lună. Împotriva hotărârii pronunțate în recursul în anulare nu poate fi introdus din nou un recurs în vederea reaprecierii probelor.
Împotriva unui act care epuizează căile de atac administrative se poate introduce în fața organului care a emis actul calea de atac extraordinară a revizuirii, în situațiile prevăzute la articolul 125 din Legea 39/2015 (săvârșirea unei erori de fapt la emiterea acestora, care reiese din înscrisurile la dosar; apariția unor documente esențiale pentru soluționarea cauzei care, deși au fost prezentate ulterior, evidențiază eroarea în hotărârea contestată; influențarea hotărârii în mod esențial de documente sau mărturii declarate false printr-o sentință judecătorească definitivă, înainte sau după pronunțarea respectivei hotărâri; ori pronunțarea hotărârii în urma abuzului, a dării și a luării de mită, a violenței, a înțelegerilor frauduloase sau a altor comportamente condamnabile, declarate astfel în temeiul unei sentințe judecătorești definitive), în termen de patru ani dacă acesta se întemeiază pe primul motiv sau în termen de trei luni dacă se întemeiază pe ultimele trei. Termenul pentru pronunțarea hotărârii este de trei luni.
Hotărârile definitive de sancționare administrativă sunt executorii imediat.
Sancțiunile pecuniare impuse de organele administrației generale de stat, cu excepția încălcărilor din domeniul securității sociale, sunt colectate în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul general privind colectarea, aprobat prin Decretul regal 939/2005 din 29 iulie. Colectarea sumelor plătite voluntar în termenul prevăzut va fi efectuată de către delegațiile administrației economice și financiare, iar în perioada în care acestea fac obiectul executării, de către Agenția de Stat a Administrației Fiscale.
Termenul pentru plata voluntară este de treizeci de zile de la data notificării deciziei de impunere a sancțiunii. În cazul în care decizia de impunere a sancțiunii este contestată pe cale administrativă, în hotărâre se va acorda, după caz, un nou termen de plată de cincisprezece zile.
Sancțiunile pecuniare aplicate de organismele comunităților autonome, în sfera competențelor lor, sunt colectate de organele prevăzute de normele care reglementează colectarea veniturilor de drept public de la fiecare dintre aceste comunități autonome și în conformitate cu procedurile stabilite de acestea.
Hotărârea dată în recurs epuizează căile de atac administrative și poate fi atacată în fața instanțelor pentru litigii de muncă și asigurări sociale în conformitate cu dispozițiile Legii 36/2011 din 10 octombrie, care reglementează funcționarea instanțelor pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Procedura începe cu cererea, termenul de depunere a cererii introductive fiind de două luni, astfel cum se prevede la articolul 69 din Legea 36/2011, sau de 20 de zile (articolul 70 din Legea 36/2011) ori termenul prevăzut în mod expres, după caz, în conformitate cu modalitățile procedurale aplicabile.
Pe lângă îndeplinirea cerințelor generale, cererea introductivă trebuie să precizeze în mod clar actul sau hotărârea atacată, administrația sau entitatea de drept public împotriva căreia este îndreptată și, după caz, persoanele sau entitățile ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate de pretențiile reclamantului.
Procedura se încheie cu hotărârea pronunțată cu privire la pretențiile formulate în mod corespunzător în cererea introductivă.
În conformitate cu articolul 15 din Legea 45/1999, instanțele pentru litigii de muncă și asigurări sociale soluționează orice litigiu care decurge din aplicarea acestei legi, în conformitate cu articolul 2 litera (n) și (t) din Legea 36/2011 din 10 octombrie, care reglementează funcționarea instanțelor pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
